fbpx

Foștii avocați ai lui Filat salută decizia de eliberare a acestuia: „Demersurile adresate către CEDO au jucat un rol determinant”

Biroul de avocați „Popa și Asociații”, care a apărat anterior în instanța de judecată interesele lui Vlad Filat, salută hotărârea de astăzi prin care a fost admisă cererea de eliberare condiționată a ex-premierului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-un comunicat oficial se menționează faptul că, un rol determinant în luarea acestei decizii de către instanță, îl au demersurile înaintate în anii 2016 și 2017 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de către echipa de avocați ai biroului, fapt care a dus, ulterior, la reducerea pedepsei cu 685 de zile.

„În pofida divergențelor care au existat în ultima perioadă, ne exprimăm bucuria că fostul nostru client este liber în acest moment, mai ales în condițiile în care, în opinia noastră, așa cum am susținut tot timpul, condamnarea dânsului s-a dispus în mod nelegal, cu încălcarea flagrantă a mai multor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, se arată în același comunicat.

Articole asemănătoare

Back to top button