Fost șef al CFM, trimis în judecată! Ar fi cauzat prejudicii de peste 5 milioane de lei
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a comunicat marți, 20 februarie, despre trimiterea în judecată a fostului șef al Căii Ferate din R. Moldova, Iurie Topală.
Acesta este acuzat că, în absența unei necesități economice dovedite de către CFM, a încheiat un acord suplimentar în afara planului de achiziții. Motivul invocat a fost organizarea transportului mărfurilor pe traseul Chișinău-Călărași-Etulia, prin intermediul unui contract de locațiune a locomotivelor provenite din regiunea transnistreană.
Incidentul a dus la creșterea prețului contractului, deoarece inculpatul a inclus o nouă categorie de locomotivă, nemenționată în contractul de bază. Acest demers a generat o majorare a costurilor pentru serviciile oferite de CFM, provocând un prejudiciu financiar estimat la peste 5.000.000 lei.
În consecință, procurorii PCCOCS l-au acuzat pe inculpat de depășirea atribuțiilor de serviciu, iar Calea Ferată a Moldovei a inițiat o acțiune civilă pentru recuperarea daunelor financiare semnificative provocate de fostul director. Cauza urmează să fie examinată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, conform prevederilor Codului Penal, care stipulează amenzi de până la 57.500 lei sau închisoare de până la 3 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități pe o perioadă de 2-5 ani.
În prezent, inculpatul are obligația de a se prezenta la autorități la cerere, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legislației în vigoare.
De menționat că acest caz penal a fost trimis în judecată după extrădarea inculpatului din Belgia, în legătură cu o altă cauză penală, în care prejudiciul se ridică la peste 400.000.000 lei. Aceasta include acuzații de favorizare a două întreprinderi implicate în furnizarea serviciilor de transport, alături de alți membri ai unui grup criminal organizat care au beneficiat de aceste servicii. În acest dosar, au fost instituite sechestre în valoare de aproximativ 1.000.000 EUR.