fbpx

Fanii Eurovision rămân fără bilete. Televiziunea israeliană a oprit vânzările

Televiziunea publică israeliană, care se ocupa de vânzări și organizare, a decis oprirea comercializării biletelor pentru concursul muzical Eurovision şi împreună cu poliția investighează posibile nereguli în acest proces, după ce primul lot a fost epuizat într-o oră de la punerea în vânzare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit presei internaționale, compania a comunicat site-ului care vindea biletele, să blocheze orice acţiune, după ce au fost raportate mai multe nereguli şi defecţiuni. Acest anunț a fost făcut la puțin timp după ce ministrul de Securitate internă, Gilad Erdan, a spus că a cerut poliţiei israeliene să investigheze revânzarea biletelor pentru Eurovision.

Suspendarea cerută de televiziunea israeliană este pe termen nedeterminat, în contextul în care s-a identificat o încercare de a interveni în procesul de vânzare, iar sute de bilete care reprezentau cele mai bune locuri au fost vândute către oficiali media şi din sport, şi nu publicului larg.

Preţul biletelor pentru finala Eurovision este, în medie, de 100 de dolari, iar cea de a doua parte din bilete vor fi puse în vânzare în luna aprilie. În total, vor fi disponibile 4000 de tichete pentru publicul general şi 3000 pentru European Broadcasting Union.

Articole asemănătoare

Back to top button