Expert: Mafia italiană abia așteaptă criza economică. Vor acapara afacerile mici, iar înmulțirea banilor va fi necontrolabilă

Jurnalistul expert în problemele mafiei, Roberto Saviano, a avertizat oamenii că mafia italiană va profita cel mai mult de pe urma crizei economice provocată de pandemie. Potrivit lui, aceștia nu vor ezita să acapareze afacerile mici, aflate în dificultate. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-o discuție cu alți reporteri, Saviano a menționat că: „Mafia doar asta aşteaptă, o criză, pentru ca întreprinderile care îi vor fi victime să revină apoi cu noi parteneri care au legături cu aceste organizaţii criminale”.

Acesta presupune că, dacă Europa nu se va implica în această problemă curând, banii obținuți, care s-ar afla deja în Germania, Franţa, Spania, Olanda și Belgia, se vor înmulți incontrolabil. În afară de furnizarea de hrană persoanelor celor mai sărace, la Napoli, marele oraş din sudul Italiei, cămătarii au anulat dobânzile datoriilor acestora la ordinul Camorrei, a mai spus el, citat de World Today News.

La Camorra este cea mai veche și extinsă organizație mafiotă italiană, având sfera de influență în regiunea Campania, dar și în întrega lume, ba chiar în România.

„În Italia, mafia aşteaptă doar o nouă ploaie de bani de la Bruxelles”, a avertizat la rândul său ziarul german Die Welt, atrăgând atenţia asupra acordării „fără limite şi fără niciun control” a fondurilor de către UE în legătură cu criza provocată de COVID-19.

Menționăm că declarațiile jurnalistului Roberto Saviano au fost criticate de către ministrul de Externe italian și calificate drept „rușinoase și inacceptabile”.

Mihaela Roibu

Recent Posts

Reguli noi pentru parcări și mașini abandonate. Ce a votat Parlamentul în prima lectură

Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…

19 ore ago

Strada Industrială din Chișinău intră în reparație, anunță Ion Ceban

Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…

20 de ore ago

Energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în R. Moldova. Ce spune directorul ANRE

Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…

20 de ore ago

Noul premier al României vine marți la Chișinău, în prima sa vizită externă. Cu cine se va întâlni

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…

21 de ore ago

Atac grav într-o școală din România. Un elev ar fi fost înjunghiat de un coleg. Martor: „A început să dea cu maceta”

Un elev de 15 ani a atacat un coleg, joi dimineaţă, cu un obiect tăietor…

22 de ore ago

Forța Fermierilor amenință cu noi proteste dacă autoritățile nu intervin până la 30 octombrie. Ce solicită asociațiile

Agricultorii avertizează că ar putea ieși la protest cu tehnica agricolă dacă autoritățile nu întreprind…

22 de ore ago