Expert: Mafia italiană abia așteaptă criza economică. Vor acapara afacerile mici, iar înmulțirea banilor va fi necontrolabilă
Jurnalistul expert în problemele mafiei, Roberto Saviano, a avertizat oamenii că mafia italiană va profita cel mai mult de pe urma crizei economice provocată de pandemie. Potrivit lui, aceștia nu vor ezita să acapareze afacerile mici, aflate în dificultate.
Într-o discuție cu alți reporteri, Saviano a menționat că: „Mafia doar asta aşteaptă, o criză, pentru ca întreprinderile care îi vor fi victime să revină apoi cu noi parteneri care au legături cu aceste organizaţii criminale”.
Acesta presupune că, dacă Europa nu se va implica în această problemă curând, banii obținuți, care s-ar afla deja în Germania, Franţa, Spania, Olanda și Belgia, se vor înmulți incontrolabil. În afară de furnizarea de hrană persoanelor celor mai sărace, la Napoli, marele oraş din sudul Italiei, cămătarii au anulat dobânzile datoriilor acestora la ordinul Camorrei, a mai spus el, citat de World Today News.
„În Italia, mafia aşteaptă doar o nouă ploaie de bani de la Bruxelles”, a avertizat la rândul său ziarul german Die Welt, atrăgând atenţia asupra acordării „fără limite şi fără niciun control” a fondurilor de către UE în legătură cu criza provocată de COVID-19.
Menționăm că declarațiile jurnalistului Roberto Saviano au fost criticate de către ministrul de Externe italian și calificate drept „rușinoase și inacceptabile”.