fbpx

Este păzită non-stop de polițiști. Cazul unei femei bolnave de coronavirus, care a fugit de două ori de la spitale

O femeie din Moldova, infectată cu virusul COVID-19, a fugit din două spitale diferite. Despre aceasta a informat Inspectoratul General al Poliției, care a venit și cu un mesaj către cetățeni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Pe 30 aprilie curent, Inspectoratul de Poliție Rîșcani din Chișinău a fost informat că o pacientă infectată cu virusul COVID-19 a părăsit, fără permisiunea medicilor, Spitalul Clinic „Sfântul Arhanghel Mihail”. Femeia în vârstă de 34 de ani a fugit din instituția medicală în jurul orei 05:00. Aceasta este originară din orașul Rîbnița, dar cu viza de reședință în satul Hincăuți, raionul Edineț.

Despre faptul evadării acesteia din spital a fost anunțat întregul efectiv aflat în misiunea Inspectoratului General al Poliției.

Pe 3 mai curent, în jurul orei 04:30, femeia a fost depistată în satul Hincăuți, la domiciliul unui bărbat de 66 de ani, și transportată la Spitalul Raional din Edineț. Însă, respectiva – așteptând momentul când medicii și asistentele erau la alți pacienți – a fugit și de această dată din instituția medicală, expunând riscului mai mulți oameni. Polițiștii au întreprins imediat toate măsurile necesare și – în mai puțin de două ore – aceasta a fost găsită în orașul Edineț și întoarsă la spital, fiind păzită în permanență de angajați ai Inspectoratului de Poliție Edineț.

Reprezentanții Centrului de Sănătate Publică din Edineț au fost informați despre persoanele care au intrat în contact cu pacienta în această perioadă. Măsuri de profilaxie au fost efectuate și în magazinul în care aceasta a reușit să intre după ce a părăsit spitalul, iar femeia a fost supusă repetat testării la COVID-19, rezultatele urmând să apară.

Inspectoratul General al Poliției amintește cetățenilor că asemenea acțiuni dau peste cap munca autorităților și pun în pericol siguranța cetățenilor.

„Este ireal să avem câte un polițist lângă fiecare bolnav, oamenii legii având – pe lângă lupta cu virusul COVID-19 – o mulțime de alte atribuții. Fiți responsabili, ca mai apoi să nu vă deranjeze aplicarea legii prin amenzi usturătoare”, a transmis IGP.

Articole asemănătoare

Back to top button