fbpx

Eroul Săptămânii. A adoptat patru căluți și-i crește ca pe copiii lui. Valeriu Istrati: „Aceasta este inspirație pentru oameni”

Bunătatea şi dragostea nu are limite, iar cel care iubeşte va tinde mereu să facă lucruri bune pentru cineva sau ceva. Asta ne-a învățat eroul acestei săptămâni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cum am putea încheia mai frumos acest an, dacă nu cu un articol despre o faptă demnă de a fi numită – nobilă. Astăzi, ZUGO a decis să scrie despre Valeriu Istrati, omul care e mereu în tandem cu natura, veșnic călător în lume, iar, mai nou pentru unii, un mare iubitor de animăluțe.

Tânărul, cunoscut ca și model, vinificator sau ghid montan, ne-a demonstrat că orice este posibil dacă îți dorești cu adevărat. Fiind martor la suferința unor animale și la soarta pe care ar fi avut-o, dacă nu ar fi intervenit, Valeriu a decis că acum e momentul să acționeze.

Este vorba despre patru căluți: Agni, Yuki, Casper și Wise, patru suflete pe care, din moment în moment, îi așteptau o moarte cruntă. Valeriu Istrati a fost cel care i-a salvat din ghearele morții, făcând ceea ce poate puțini ar fi făcut – adoptându-i.

„Nu-i nimic excepțional, ocazii de acestea apar destul de des în viețile noastre… în cazul meu, știind că ceilalți căluți de la fermă deja nu mai sunt, îmi era ușor să îmi imaginez cum așa fel de indiferență poate apoi sa crească față de niște necunoscuți, apoi față de cunoscuți, apoi față de sine. Eu cred că comportamentul cu vietățile în jur se răsfrânge asupra cum ne comportăm între noi și cu sine”, spune Valeriu pentru ZUGO.

Nu a vrut ca ei să fie sacrificați, iar iubirea lui pentru animăluțe l-a încurajat imediat să facă acest pas. Și, deși a acționat fără pic de nesiguranță, tânărul erou a avut nevoie să i se întindă și lui o mână de ajutor, pentru ca să le poată oferi căluților o creștere bună și sănătoasă.

„Deși sună frumos și fapta se bucură de multă atenție, ar trebui să fie o normalitate, iar faptul că acum căluții stau într-un ocol, cu podul aproape plin de fân pentru iarnă, se datorează, de fapt, mai mult altor complici, care au sărit în ajutor la momentul potrivit. Lor aș vrea să le mulțumesc și fiecăruia dintre voi, pentru că vă pasă”, ne zice el.

Așadar, Valeriu a decis să organizeze un eveniment caritabil – „На корм коням”, unde fiecare să transmită mici donații celor patru suflete. Acolo a avut loc și un curs expres de fotografie, unde taxa de intrare a fost una simbolică – de doar 47 de lei. Astfel, cei pasionați de fotografie au putut învăța cum să înțeleagă bine Photoshopul, dar și alte lucruri utile.

„Evenimentul a trecut cu bine. Participanții au donat 1080 lei, au zis că a fost util iar gazdele au fost foarte draguțe si ne-au donat căluți din lemn pe care le putem dărui simbolic pentru sponsori.

Pentru mine viața continuă, nu știu ce și cum o să fie mâine, dar îmi dau seama că, împreună, putem schimba din rădacini foarte multe lucruri dacă începem de la sine. Refugiul pentru căluții din Rișcova nu este doar pentru acei patru, este o inspirație pentru o altă atârnare față de animale, benefică pentru ele, cât și pentru oameni, asta e misiunea și aproape oricine poate fi parte din ea”, a mărturisit Valeriu.

Săptămâna aceasta, Valeriu Istrati este o inspirație pentru toți oamenii. Săptămână viitoare, poți fi chiar tu!

Articole asemănătoare

Back to top button