Eroii Săptămânii. Au păstrat tradițiile vii chiar și dincolo de hotarele țării. Zeci de moldoveni au împărțit mărțișoare pe străzile din Anglia și România
Deși departe de casă, ei nu-și uită țara de baștină și frumoasele tradiții de care suntem mândri. Este vorba de conaționalii stabiliți la Londra (Anglia) și Cluj (România), moldoveni care au dat dovadă de eroism, prin simplu fapt că nu au dus cont de frontiere și au păstrat vie în suflet originea de basarabean.
Simbolurile naționale „primăvăratice” ale Moldovei au ajuns anul acesta și la Londra, datorită voluntarilor basarabeni. Aceștia au ieșit în stradă, pentru a-i felicita „moldovenește” pe englezi cu ocazia sosirii anotimpului cald. Tinerii au instalat un stand cu mărțișoare, iar muzica românească a fost cea care le-a dat șansa să se simtă ca acasă.
Mai mult, aceștia au dat dovadă de patriotism printr-o faptă cu adevărat eroică. Îmbrăcați în ii și înarmați cu 10.000 de simboluri alb-roșii, conaționalii au reușit să colecteze mai mulți bani, pe care să-i doneze unui orfelinat din Republica Moldova.
„Sărbătorim mărțișorul astăzi, împreună cu români, albanezi, cu bulgari și alte etnii. Toți sunt entuziasmați când văd simbolul universal, care recent a fost introdus în lista UNESCO. Oamenii vin la noi la stand și donează pentru proiectele umanitare pe care le vom desfășura, iar noi în schimb împărțim tuturor mărțișoare”, a spus unul dintre organizatori.
Tinerii grupului de Inițiativă Basarabeană din Cluj-Napoca sunt și ei cei care au împărtășit dragoste și patriotism, pentru a le schița un zâmbet trecătorilor din orașul român, cu ocazia primei zile de primăvară. Astfel, basarabenii noștri au dăruit mărțișoare alb-roșii, combinate cu tricolorul.
„Poartă tricolor de mărțișor este un frumos eveniment pe care-l organizăm an de an, devenind deja o tradiție. Motivația vine de acasă, de la tradițiile de unde venim, din familiile unde am crescut și unde, în fiecare an, de 1 martie, împărțeam mărțișoare celor dragi nouă.
Locuitorii din Cluj-Napoca, și credem că așa este și în toată România, reacționează foarte pozitiv la oricare dintre evenimentele pe care le organizăm noi aici. Ca și în Republica Moldova, clujenii împart între ei mărțișoare, însă farmecul mărțișoarelor noastre constă în faptul că sunt făcute handmade. Și pe lângă frumoasele culori alb și roșu, noi atașăm cu drag la aceste mărțișoare câte o panglică de tricolor și un mesaj cald”, au mărturisit organizatorii pentru ZUGO.
ZUGO te îndeamnă să fii și tu o „primăvară” în viața cuiva. Poți fi un erou printr-un simplu gest!
Foto: Grupul de Inițiativă Basarabeană, Little March via Facebook