fbpx

După ce ar fi chinuit un câine, preotul Valuță propune deschiderea adăposturilor pentru animale pe teritoriul bisericilor

Ghenadie Valuță, preotul din Anenii Noi care a fost surprins în timp ce torturează un câine, târându-l de asfalt, a fost supendat de Mitropolia Chișinăului, până când va avea loc judecata, conform canoanelor bisericești.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cu toate acestea, fostul preot se declară nevinovat, ba chiar și propune ca pe teritoriul bisericilor să fie deschise adăposturi pentru animale fără stăpân. Mai mult decât atât, acesta acuză și jurnaliștii de dezinformare, în ceea ce privește mediatizarea cazului în care a fost implicat.

„Eu am venit astăzi să vă demonstrez  cu lux de amănunte că regret metodă, dar este absurd, şi nu mă justific, este absurdă acuzaţia de maltratare, de violare, tratare inumană a acestui patruped, da, au fost nişte picături de sânge…”, menționează Valuță.

În viziunea sa, jurnaliștii s-ar face vinovați în toate necazurile sale.

„De ce dramă, showul, părintele, inumanul, Doamne, Doamne. Păi, dar dumneavoastră, stimaţi jurnalişti, dezinformatori sau greşit formatori de opinie, nu vă gândiţi că blestemul acesta, suferinţa pe care o pricinuiesc mie, familiei mele o să vă ajungă, dragii mei?”, a mai adăugat Valuță.

Se pare însă că, ideea de a lega câinele cu un lanț metalic și de a-l târâ pe asfalt aparține vecinului preotului, proprietarul patrupedului. Acesta i-a sărit în apărare lui Valuță, spunând că vietatea prezenta un pericol pentru copiii din zona în care locuiește.

„Am legat câinele cu un lanţ metalic şi mergeam cu 5, 7 kilometri la oră. De parcă suntem cei mai mari vrăjmaşi, mergeam încet, liniştit duceam câinele unde se cuvine”, a afirmat fostul proprietar al cățelului.

În apărarea lui Valuță vin şi locuitori ai oraşului Anenii Noi.

Preotului i-a și venit o nouă idee, de a deschide adăposturi pentru animalele fără stăpân pe teritoriul bisericilor și sugerează ca cei de la protecţia animalelor să coopereze cu Mitropolia.

„Bisericile au teritorii mari împrejurul lor, de ce nu ar deschide cum este în Canada, în Statele Unite, un azil de câini lângă biserică. Sunt gata să-i ajut, eu nu am biserică, nu am loc unde să-i ţin, sunt gata să-i ajut”, a conchis Valuță.

Amintim că recent, preotul Ghenadie Valuță a fost surprins în timp ce târâie un câine legat cu lanț din metal de mașina sa, pe asfalt. Gestul feței bisericești a stârnit un val de revoltă pe rețelele de socializare, oamenii inițiind și o petiție care a acumulat peste 40.000 de semnături pentru a-l trage la răspundere.

Articole asemănătoare

Back to top button