fbpx

Dorinţa pentru o viaţă mai bună l-a ajutat să trăiască. Un pasager clandestin s-a ascuns la roata unui avion

Un pasager clandestin a fost găsit în viaţă după ce a stat ascuns la roata unui avion care a aterizat la Amsterdam, după ce a zburat mai mult de 11 ore.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Autorităţile olandeze au descoperit un pasager clandestin ascuns la roata din faţă a unui avion cargo, atunci când acesta a aterizat pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, duminică dimineaţa, potrivit CNN.

Bărbatul a stat ascuns mai mult de 11 ore de când avionul a plecat din Johannesburg, Africa de Sud, potrivit unui purtător de cuvânt al aeroportului Schiphol şi al poliţiei.  Deşi bărbatul nu a fost identificat, oficialii au declarat că se crede că are între 16 şi 35 de ani.

„Am aflat că o persoană a fost găsită ascunsă într-un avion de marfă pe platforma aeroportului, în această dimineaţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului Schiphol, Willemeike Koster. Poliţia militară regală olandeză se ocupă de această situaţie, a precizat Koster.

Personalul de la sol al aeroportului a observat pentru prima dată ceva care semăna cu o persoană şi a anunţat imediat autorităţile. După ce au ajuns la faţa locului, poliţia olandeză şi serviciile de urgenţă au confirmat că bărbatul era în viaţă, dar cu o temperatură corporală scăzută, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Militare Regale Olandeze, Joanne Helmonds.

„Am fost surprinşi la găsirea acestui bărbat, dar şi mai surprinşi de faptul că era în viaţă după ce avionul a zburat peste 10.000 [de kilometri] la temperaturi foarte, foarte scăzute”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Militare Regale Olandeze, Joanne Helmonds.

Bărbatul a fost resuscitat şi stabilizat la aeroport şi apoi transportat la un spital din Amsterdam, a adăugat Helmonds.

„După ce bărbatul işi va reveni şi va fi externat, el va fi apoi chestionat la Centrul pentru solicitanţii de azil (AZC), unde se va stabili statutul său dacă într-adevăr caută azil”, a precizat Helmonds.

Durata medie a zborurilor între Johannesburg şi Amsterdam este de aproximativ 11 ore, iar dacă zborul ar fi avut o escală în Kenya, călătoria ar fi fost cu câteva ore mai lungă, potrivit Poliţiei Militare Regale Olandeze. Cargolux, compania aeriană luxemburgheză de transport de marfă la bordul căreia se afla pasagerul clandestin, a refuzat să comenteze ştirea până la finalizarea unei anchete asupra situaţiei.

Articole asemănătoare

Back to top button