fbpx

Dorin Recean avertizează: „Avem de înfruntat o iarnă foarte grea”

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a avertizat că această iarnă ar putea aduce provocări majore pentru țară, inclusiv o posibilă criză umanitară în stânga Nistrului și creșteri semnificative ale tarifelor la gaze naturale. Premierul a subliniat că Guvernul analizează aceste riscuri și că măsurile necesare vor fi luate pentru a proteja cetățenii.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Trebuie să fiu onest cu dumneavoastră, noi avem de înfruntat o iarnă foarte grea. Trebuie să ne pregătim de acest lucru”, a afirmat Recean.

Primul factor de risc este legat de o posibilă întrerupere a livrărilor de gaze către regiunea stângă a Nistrului. „Acolo trăiesc 350 de mii de persoane, majoritatea fiind cetățenii noștri. Ei riscă să rămână fără căldură și electricitate, ceea ce s-ar putea transforma într-o catastrofă umanitară. Acest scenariu este posibil dacă Gazprom nu își onorează obligațiunile contractuale”, a explicat premierul.

O altă problemă majoră o reprezintă solicitarea de majorare a tarifelor pentru gazele naturale. „Această solicitare trebuie analizată atent și transparent de ANRE. Este esențial ca cetățenii să înțeleagă procesul decizional în această privință”, a subliniat Recean.

Premierul a recunoscut că există numeroase întrebări din partea cetățenilor cu privire la modul în care au fost efectuate achizițiile de gaze în lunile precedente. „Știu că există foarte multe întrebări, atât despre solicitarea de majorare a tarifelor, cât și despre achizițiile din vară și toamnă. Este dreptul cetățenilor să ceară răspunsuri, iar aceste aspecte vor fi clarificate în cadrul audierilor parlamentare care urmează să aibă loc”, a declarat el.

Dorin Recean a oferit asigurări că autoritățile vor fi alături de cetățeni. „Va fi complicat, dar vreau să dau asigurări că Guvernul Republicii Moldova va fi alături de cetățeni”.

Amintim că Moldovagaz a cerut majorarea tarifelor la gazele naturale cu 39,7%, de la 10,049 lei/m³ la 14,038 lei/m³ (fără TVA). Solicitarea a stârnit nemulțumiri în rândul cetățenilor, un val de critici din partea experților și a jurnaliștilor, mai ales în contextul unor declarații optimiste făcute anterior de oficiali din sectorul energetic.

Mai multe detalii: Majorarea tarifelor pentru gaz se amână. Parlamentul anunță că vor fi organizate audieri

video | Parlicov, detalii despre discuțiile cu șeful Gazprom la Sankt-Petersburg: „O criză e luată în calcul, toți trebuie să fie pregătiți”

Articole asemănătoare

Back to top button