Donald Trump a fost pus sub acuzare în dosarul de cumpărare a tăcerii actriţei de filme porno Stormy Daniels
Marele juriu din Manhattan a votat să-l pună sub acuzare pe Donald Trump, relatează CNN. Este pentru prima dată în istoria Americii când un actual sau fost președinte va fi inculpat penal. Biroul procurorului districtual din Manhattan l-a investigat pe fostul președinte în legătură cu presupusul său rol într-o schemă de plată în bani către starul de filme pentru adulți, Stormy Daniels, în campania electorală din 2016, scrie Digi24.
Decizia va genera cu siguranță o undă de șoc în toată țara, împingând sistemul politic american în ape neexplorate, spune CNN, și asta pentru că nu a văzut niciodată pe unul dintre foștii săi lideri confruntat cu acuzații penale, cu atât mai puțin în timp ce candidează din nou la președinție.
Acțiunea în justiție împotriva lui Trump zdruncină campania prezidențială pentru alegerile din 2024.
Trump a numit frecvent diversele investigații care îl privesc drept „vânătoare de vrăjitoare”, încercând să influențeze opinia publică și pozând în victimă. El a susținut întotdeauna că sunt anchete politice, conduse de procurori democrați. Pe măsură ce ancheta avansa și decizia marelui juriu se apropia, Trump a început să-și îndemne susținătorii să protesteze împotriva arestării sale.
Trump a evitat de multe ori consecințe juridice în viața personală, profesională și politică. El a soluționat o serie de procese civile de-a lungul anilor și și-a plătit calea de a ieși din disputele referitoare la Organizația Trump.
În calitate de președinte a fost pus sub acuzare de două ori de Camera condusă de democrați, dar a evitat condamnarea de către Senat.
Donald Trump, care a fost preşedinte al SUA în perioada 2017-2021, s-a înscris în cursa electorală pentru desemnarea candidatului Partidului Republican în scrutinul prezidenţial din 2024.
De ce este acuzat Trump?
În 2016, starul de filme pentru adulți Stormy Daniels a contactat mai multe publicații media oferindu-le să le vândă versiunea ei a relației sale amoroase cu Donald Trump din 2006. Trump a aflat despre demersurile făcute de Daniels, iar avocatul său, Michael Cohen, a plătit-o cu 130.000 de dolari pe actriță ca să nu povestească ce s-a întâmplat între cei doi.
Acest lucru nu este ilegal. Însă, când Trump l-a rambursat pe Cohen, în evidențe apare că plata ar fi fost făcută pentru a acoperi cheltuieli legale.
Procurorii spun că în acest fel Trump a falsificat acte comerciale, ceea ce este o contravenție – o infracțiune penală – în New York.
Procurorii mai pot demonstra și că acțiunile lui Trump încalcă legile electorale, pentru că fostul președinte american ar fi încercat să ascundă plățile către Daniels ca să îi lase pe votanți să știe că a avut o aventură amoroasă cu actrița.