Doliu în lumea modei. Patrick-Louis Vuitton, stră-strănepotul fondatorului brandului de lux, s-a stins din viață
Stră-strănepotul fondatorului celebrului brand de modă „Louis Vuitton” – Patrick-Louis Vuitton – s-a stins din viață la vârsta de 68 de ani. Vestea a fost dată chiar de companie, pe contul oficial de Instagram.
„Anunțăm cu adâncă tristețe decesul lui Patrick-Louis Vuiton. Toate gândurile noastre se îndreaptă spre familie, în special către fiii săi, Pierre-Louis și Benoit-Louis, care lucrează alături de noi, și către nepoți”, scrie în comunicat.
Menționăm că Patrick și-a dedicat timp din viața sa pentru compania familiei încă de la vârsta de 22 de ani și a devenit manager de produs pentru brandul de lux în 1975. Printre contribuțiile sale majore se numără deschiderea unui al doilea atelier Louis Vuitton, în 1977, iar, în 1986, a devenit responsabil de Comenzile speciale, transmite mediafax.ro.
„Spiritul avangardist” al lui Patrick-Louis Vuiton a fost remarcat și de Michael Burke, președinte-director executiv al brandului.