fbpx

Doi tineri din R. Moldova s-au clasat pe primul loc în cadrul concursul internațional Genius Olympiad

Doi tineri din Republica Moldova au reușit să se claseze pe primul loc în cadrul concursul internațional Genius Olympiad, o competiție din Statele Unite ale Americii (SUA) care premiază proiectele legate de problemele de mediu ale liceenilor din întreaga lume. În urma acestei reușite, tinerii moldoveni vor beneficia și de o bursă de studiu la Universitatea Rochester din New York, scrie Diez.md.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Victoria celor doi inventatori a fost anunțată de către tatăl unuia dintre participanți într-o postare publicată pe Facebook. Gabriel și Valeriu s-au prezentat la competiție cu un aparat care extrage autonom apa din aer, folosind energia pe care și-o produce singur prin panouri fotovoltaice. La scară mică produce minimum 15 litri de apă potabilă mineralizată, iar la scară largă poate produce apă pentru irigare în agricultură și o poate ajusta să conțină și fertilizanți.

 

Sursă: Facebook/Ilie Toma

Proiectul celor doi elevi a fost jurizat de către experți de la Universitatea Rochester, una din cele mai puternice instituții din lume în domeniul fizicii. „Acești tineri din Moldova au fost ascultați aici. Juriul a ținut cont de cifre, parametri, impact real, costuri de producție, experiența lor de concepere a produsului și ce beneficii aduce invenția pentru rezolvarea a două probleme majore globale – apa potabilă și alimentele”, precizează Ilie Toma, tatăl unuia dintre inventatori.

Medalia de aur le-a oferit posibilitatea celor doi elevi să primească și o bursă în valoare de 20 000 de dolari pentru a-și continua studiile la Universitatea Rochester.

Articole asemănătoare

Back to top button