doc | Slusari întreabă Procuratura și CNA dacă a fost inițiat un dosar penal în cazul celor 70 de hectare alocate pentru construcția Arenei Chișinău
Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, anunță că a expediat în adresa Procuraturii Generale și Centrului Național Anticorupție un demers prin care solicită să fie informat despre faptul dacă a fost deschis un dosar penal în cazul alocării a 70 de hectare de teren pentru construcția Arenei Chișinău în comuna Stăuceni.
Liderul fracțiunii parlamentare a Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr” susține că proiectul Arenei Naționale a fost pornit cu multiple încalcări, iar din totalul celor 70 de hectare agricole, doar 11 ar fi fost folosite în cadrul construcției.
„Studiul de fezabilitate a fost făcut superficial de către un ONG necunoscut. Concursul a fost organizat de ochii lumii, cu un singur participant din Turcia. În grabă a fost fondată o întreprindere de stat în frunte cu un consilier al lui Candu. A lipsit un calcul elementar în privința recuperării investițiilor în contextul capacității Arenei, raportate la numărul populației din țara. Terenul este, cel mai probabil, gajat și, posibil, regajat. Există un risc sporit că statul poate să rămănă în orice moment fără acest lot de pământ, valoarea comercială a căruia se estimează la 70 de milioane de euro. Cine va răspunde pentru tot ce s-a întămplat?”, scrie Slusari pe pagina sa de Facebook.
În calitate de vicepreședinte al Parlamentului, acesta a solicitat astăzi de la PG și CNA informația privind inițierea unui dosar penal pe acest caz, după ce Ministerul Economiei și Infrastructurii a transmis, încă în vara anului trecut, materialele la Procuratură. Totodată, Slusari a cerut de la MEI date privind finalizarea acestei construcții și soarta terenului adiacent de 59 de hectare.