Discuțiile de pace dintre Rusia și Ucraina s-au încheiat la Istanbul. Care sunt rezultatele

O nouă rundă de discuții între ruşi şi ucraineni privind soluţionarea conflictului armat dintre cele două părţi a început la Istanbul, sub medierea Turciei. În jurul orei 16:00, discuțiile au luat sfârșit, transmite Al Jazeera.
Ucraina și Rusia lucrează la un nou schimb de prizonieri de război, a anunțat președintele ucrainean, Volodimir Zelenski. Declarațiile vin după încheierea discuțiilor de pace între delegațiile rusă și ucraineană la Istanbul.
El a luat cuvântul în capitala Lituaniei, unde a participat la o reuniune a statelor central-europene și nordice.
A doua rundă a negocierilor de pace Rusia-Ucraina „nu s-au încheiat negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe, Oncu Keceli.
Negocierile au început în jurul orei 15:00 în palatul Çırağan din Istanbul, la propunerea Moscovei, cu o întârziere de circa o oră şi jumătate faţă de programul prevăzut.
Ministrul Apărării din Ucraina, Rustem Umerov, a condus delegația ucraineană formată din 14 membri, care include mai multe personalități din sectorul militar, al drepturilor omului și juridic al Ucrainei.
Delegații ruși au fost conduși de consilierul prezidențial Vladimir Medinski, care a reprezentat Moscova atât în timpul primelor discuții de pace eșuate de la Istanbul în 2022, cât și din nou în luna mai a acestui an.
În calitate de mediatori, au fost prezenți ministrul turc de externe, Hakan Fidan, șeful Statului Major Turc, Metin Gurak, și șeful serviciilor de informații turce, Ibrahim Kalin.