Detalii în cazul polițiștilor de la Ciocana, reținuți astăzi de procurori. De ce sunt acuzați oamenii legii?
În urma descinderilor de la Inspectoratul de Poliție Ciocana, efectuate astăzi de către procurorii anticorupție și angajații SPIA, au fost reținuți doi ofițeri de investigație, fiind bănuiți de corupere pasivă și trafic de influență.
Conform materialelor procesului penal, denunțătorul a sesizat Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI, despre faptul estorcării și primirii de către unul din angajații IP Ciocana a sumei de 600 euro, pentru a mușamaliza cazul păstrării substanțelor narcotice, documentat în privința acestuia.
Deși problema fusese „soluționată”, tânărul a fost solicitat de către un alt polițist de la IP Ciocana, pentru a da declarații în calitate de bănuit în cauza respectivă. În cadrul audierilor, bănuitul a făcut trimitere la suma achitată anterior, polițistul somându-și colegul să returneze banii primiți drept mită.
Ulterior, ofițerul, pretinzând că ar avea influență asupra procurorului desemnat să conducă urmărirea penală în cauza în care acesta este învinuit (conform art. 217 Cod Penal. Circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora fără scop de înstrăinare), a pretins suma de 3000 de euro, pentru a influența aplicarea unei pedepse mai blânde. Din suma pretinsă, polițistul a primit de la inculpat o sumă de 2100 de euro, ultimul fiind condamnat pentru infracțiunea incriminată.
Cei doi ofițeri de investigați au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul CNA. Aceștia au fost escortați la sediul Procuraturii Anticorupție pentru audieri, unuia fiindu-i incriminată coruperea pasivă, iar celuilalt – traficul de influență, fapte pentru care legea penală prevede o pedeapsă cu închisoare de maxim 10 și respectiv 6 ani și amendă în mărime de cel mult 8000 şi 4000 u.c., cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii publice.
Vezi și: Descinderi la Inspectoratul de Poliție Ciocana. Doi angajați au fost reținuți de către procurori