Descoperire terifiantă în centrul capitalei. Trupul unui bărbat, găsit fără suflare în apropierea unei gunoiști
Trupul unui bărbat a fost găsit fără suflare, lângă o gunoiște din apropierea unui bloc. Descoperirea a fost făcută în prima jumătate a zilei de marți, 12 octombrie, în centrul capitalei.
Potrivit ofițerei de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati, oamenii legii au fost sesizați la ora 11:19, despre un persoană ce se afla la sol, fără semne vitale, în curtea unui bloc de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Inspectoratului de Poliție Centru, dar și un medic legist.
În urma examinării cadavrului, au fost depistate leziuni corporale. Ulterior, acesta a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru a stabili cu exacticitate cauza în urma căreia a survenit decesul.
Forțele de ordine au stabilit că persoana avea 35 de ani și nu avea un domiciliu permanent. Aceștia urmează a stabili toate circumstanțele.