fbpx

Deputații Platformei DA cer convocarea Parlamentului: Să fie audiat prim-ministrul!

Deputaţii Platformei DA, Alexandru Slusari și Maria Ciobanu, au inițiat convocarea ședinței Biroului Permanent și organizarea ședinței plenare a Legislativului. În cadrul întrunirii, aceștia solicită și audierea premierului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conform unui comunicat emis, fracțiunea a decis să ceară restabilirea controlului parlamentar asupra situației din țară. Asta pentru că autoizolarea Parlamentului nu este justificată în condițiile în care cetățenii Republicii Moldova apelează constant la deputați și solicită soluţionarea problemelor care au apărut în urma declarării stării de urgenţă.

Aleșii poporului vor să afle de la Ion Chicu care sunt acţiunile propuse pentru salvgardarea economiei Moldovei, cum stăm la capitolul aprovizionării cu echipamente de protecție și teste pentru COVID-19 și să delimiteze clar competențele Comisiei pentru Situații Excepționale de atribuțiile Guvernului, Parlamentului și ale administrației publice locale.

Totodată, Platforma DA va propune reluarea activităților ordinare ale Legislativului, cel puțin la nivelul comisiilor permanente. Pentru convocarea ședinței Biroului Permanent aceasta mai are nevoie de două semnături.

Articole asemănătoare

Back to top button