fbpx

Decis! Personalul administrativ-gospodăresc din instituțiile medico-sanitare va avea salariul majorat

Legislativul a decis! Personalul administrativ-gospodăresc din cadrul instituțiilor medico-sanitare vor beneficia, începând cu 1 noiembrie 2021, de o majorare de 57% a salariilor. Decizia a fost votată de 77 de deputați.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Proiectul în acest sens, privind modificarea Legii fondurilor obligatorii de asistență medicală, a fost adoptat de deputați, în lectura a doua, în cadrul ședinței Parlamentului de miercuri, 14 octombrie.

Astfel, muncitorii necalificați vor beneficia de o majorare a salariului de la 2470 de lei la 3840 de lei. Pentru muncitorii calificați salariu va constitui 5040 de lei, față de 3240 stabilit anterior.

Salariul specialiștilor cu studii superioare, încadrați în aceste instituții, va fi majorat de la 5850 de lei la 9090 de lei.

Totodată, personalul antrenat în acordarea asistenței medicale pacienților infectați cu COVID-19 vor beneficia de un supliment la salariu.

Pentru implementarea acestui proiect vor fi necesare mijloace financiare în mărime de 45846,4 mii lei, pentru ultimele două luni ale anului 2021.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button