fbpx

De râs și de plâns: O șoferiță a parcat mașina pe linia de tramvai și a plecat să-și pună gene false

O șoferiță din Brăila, România, și-a parcat mașina chiar pe linia de tramvai și a plecat să-și pună gene false, blocând șinele timp de zeci de minute, relatează Digi24.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Dispeceratul Braicar a sesizat miercuri anunțând faptul că un autoturism marca BMW este parcat aproape de linia de tramvai, blocând circulația pe calea de rulare.

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Biroului Circulație pe Drumurile Publice din cadrul Poliției Locale, care a identificat proprietarul mașinii, în persoana unei tinere din comuna Movila Miresii.

Femeia de 24 de ani le-a spus polițiștilor locali că s-a grăbit să parcheze deoarece avea programare la un tehnician extensii de gene și că nu și-a dat seama că blochează tramvaiul, potrivit unui comunicat de presă al Poliției Locale.

Polițiștii au amendat-o cu 580 de lei românești și trei puncte penalizare.

Articole asemănătoare

Back to top button