De astăzi intră în vigoare noile reguli privind parcarea automobilelor pe trotuare sau în alte spații publice

Regulile privind parcarea automobilelor pe trotuar, păstrând distanța de 1,5 metri pentru circulația pietonilor, intră în vigoare de astăzi. Astfel, șoferii sunt obligați să staționeze doar în locurile special amenajate, marcate prin indicatorul rutier „Parcare” sau „Parcare rezervată”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare, oprirea sau staționarea mijloacelor de transport pe alte porțiuni de drum, care nu sunt marcate corespunzător, chiar și cu respectarea distanței de 1,5 metri, este interzisă. Cei care nu vor respecta noile prevederi riscă amendă de până la 1500 de lei și patru puncte de penalizare.

Vehiculele staționate nu trebuie să blocheze accesul la scări, rampe sau planuri înclinate de bordură, destinate persoanelor cu cerințe speciale.

Potrivit datelor INP, pe parcursul anului trecut, peste 8400 de șoferi au fost sancționați pentru staționare sau parcare neregulamentară, iar în primele trei luni ale anului curent, peste 540 de șoferi s-au ales cu procese-verbale. Datele sunt cu circa 75% în scădere comparativ cu perioada analogică a anului precedent.

Valeria Dumitriu

Recent Posts

O italiancă a făcut patru ani de chimioterapie, iar apoi s-a constatat că de fapt nu avea cancer. Spitalul trebuie să-i plătească despăgubiri

Un limfom intestinal, aflat în stadiul final. Era de fapt un diagnostic complet eronat, însă…

10 ore ago

Liderul opoziției spaniole, chemat să depună mărturie într-un dosar cu 230 de morți

Președintele Partidului Popular (PP), Alberto Núñez Feijóo, este una dintre persoanele chemate să clarifice ce…

11 ore ago

Studiu: Anumiți câini pot să învețe cuvinte ascultând conversațiile oamenilor

„Plimbare”, „jucărie”, „delicatesă”: este suficient să fie pronunțate anumite cuvinte pentru a capta atenția majorității…

11 ore ago

Fostul director adjunct al SIS, acuzat de spionaj pentru KGB din Belarus, rămâne în arest încă 30 de zile

Alexandru Balan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, a…

11 ore ago

Zboruri anulate și întârziate pe Aeroportul Internațional Chișinău din cauza vremii

Din cauza vremii nefavorabile, mai multe zboruri de pe Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga” au…

12 ore ago

Activele Lukoil din Republica Moldova, la un pas de a fi blocate

Activele și mijloacele financiare deținute în Republica Moldova de compania rusă Lukoil și de alte…

12 ore ago