Cum a încercat un tânăr să introducă în R. Moldova 57 de mii de euro
Un pasager al cursei „Dublin – Chişinău” a încercat să introducă în Republica Moldova 57 de mii de euro, valută nedeclarată. Banii au fost ridicați şi sunt pasibili confiscării.
Acesta ar fi fost întrebat dacă are ceva de declarat, la ce a răspuns că nu transportă nimic.
Funcționarii vamali au supus controlului bagajul pasagerului și în rezultat au depistat mijloace financiare în numerar, în valută străină și anume 57 de mii de euro, nedeclarați organului vamal.
Mijloacele financiare au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării, iar cazul este preluat de către Direcția urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.