fbpx

„Cu cine să polemizez? Cu o nulitate?” Șor îi răspunde lui Munteanu și îi oferă o funcție în colhoz

Fostul liberal Valeriu Munteanu, actual candidat din partea blocului ACUM pe circumscripția nr. 18 Orhei-Călărași, i-a lansat, zilele trecute, o invitație la o dezbatere electorală liderului Partidului ȘOR, Ilan Șor, care și-a înaintat candidatura pe aceeași circumscripție.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Dacă nu ai nimic de ascuns, dacă nu ți-e frică de oamenii din Moldova, inclusiv din Orhei, te invit la oricâte dezbateri dorești dumitale, dar să vii fără armata ta de bodyguarzi și fără agresori”, a fost mesajul lui Munteanu, potrivit agora.md.

Astăzi, Șor a venit cu un amplu răspuns pe pagina sa de Facebook, unde a menționat că nu are cu cine discuta, întrucât fostul ministru al Mediului ar fi o nulitate în opinia sa.

„Ia gândește-te și singur – cu cine să polemizez? Cu primarul de Floreni care nu a făcut nimic pentru satul său natal, dar a construit un drum către propria casă din banii din bugetul de stat, apoi a fugit în Parlament? Cu un traseist politic, care și-a trădat partidul care l-a scos în lume?

(…) Scuze, Valerică, dar eu cu o nulitate, un Iuda și o persoană neadecvată nu am ce discuta”, a scris Șor.

Mai mult, Ilan Șor a venit și cu o propunere „din milă” pentru Valeriu Munteanu: „Intenționez să deschid o întreprindere avicolă în colhozul „Comuna de vis” din Jora de Mijloc. Presupun că te-ai descurca în funcția de responsabil de curățare a găinațului”.

Deocamdată, Valeriu Munteanu nu a venit cu o reacție în acest sens.

Amintim că alegerile parlamentare vor avea loc pe 24 februarie curent. Pe circumscripția nr. 18 Orhei-Călărași candidează, potrivit CEC, Ilan Șor (PPȘ), Valeriu Munteanu (Blocul ACUM), Mihail Catraniuc (PSRM), Svetlana Căpățină (PCRM) și Vasile Costin (PDM).

Articole asemănătoare

Back to top button