Crimă macabră în stânga Nistrului: Un adolescent, legat de un copac și bătut până la moarte. Care ar fi fost motivul?
Cadavrul unui adolescent de 14 ani, în stare de putrefacție și cu semne de violență, a fost găsit ieri într-o pădure de lângă localitatea Chițcani din Transnistria. Minorul a dispărut acum trei zile, iar mama lui a alertat așa-numitele forțe de ordine din stânga Nistrului.
În cadrul investigațiilor, polițiștii au stabilit că tânărul a figurat acum două săptămâni într-un dosar penal. Fiind sub influența unui consătean de 21 de ani, anterior judecat, el ar fi deposedat-o pe propria străbunică de mai multe bunuri.
Atunci, bărbatul de 21 de ani a fost reținut, iar apoi eliberat, fără a avea dreptul să părăsească localitatea de baștină. Totuși, individul a dispărut în aceeași zi cu minorul, iar responsabilii au stabilit că el se ascunde în orașul Bender.
Fiind reținut și audiat, bănuitul a povestit că ar fi dus adolescentul în pădure, l-ar fi legat și l-ar fi bătut, iar apoi l-ar fi lăsat acolo. Astfel, suspectul ar fi încercat să „îi ofere o lecție” minorului care l-a denunțat în dosarul furtului.