fbpx

Coronavirusul a mai răpus un medic. Mesajul emoționant al colegilor săi

Coronavirusul a mai răpit viața unui doctor. Este vorba despre medicul șef al filialei Sculeni a spitalului raional Ungheni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Doctorul a lucrat mai întâi stomatolog, iar funcția de conducere a ocupat-o timp de mai mulți ani. El este caracterizat ca un specialist profesionist, un manager înțelept, un om gospodar și un bun familist.

„A dăruit dragoste celor din jur și s-a bucurat de dragostea și respectul celor ce l-au cunoscut și l-au apreciat. Sincere condoleanțe familiei îndurerate și întreaga noastră compasiune. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, se arată în mesajul colegilor.

Precizăm că acesta este al 13-lea specialist care a decedat după ce s-a infectat cu virusul COVID-19. Conform ultimelor informații, în total, în Moldova au fost confirmate 6553 de cazuri de coronavirus, iar 228 de persoane au decedat.

Articole asemănătoare

Back to top button