Controale la benzinării în urma plângerilor consumatorilor privind calitatea motorinei
Inspectoratul pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor a demarat controale inopinate la mai multe stații de alimentare cu combustibil, în urma sesizărilor privind posibile neconformități ale calității motorinei.
Potrivit instituției, reclamațiile au fost recepționate atât prin intermediul Centrului Unic de Apel pentru Consumatori, cât și din mediul online. În acest context, inspectorii verifică respectarea cerințelor legale privind calitatea produselor comercializate.
„Reclamațiile conțin referiri la anumite stații de alimentare, în privința cărora sunt invocate posibile neconformități, informații ce urmează a fi supuse verificării în limitele competențelor legale ale Inspectoratului”, se arată în comunicat.
Autoritatea precizează că, în cazul în care vor fi constatate abateri, vor fi aplicate măsurile prevăzute de legislația în vigoare.
Persoanele care au întâmpinat probleme similare sunt încurajate să se adreseze Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor.
Cetățenii pot contacta instituția prin Centrul Unic de Apel pentru Consumatori, la numărul de telefon 022 51 51 51, sau să se adreseze la sediul acesteia din Chișinău, pe strada Vasile Alecsandri, nr. 78.
Amintim că plângerile cetățenilor au apărut în spațiul online, sub forma unor materiale video în care este criticată calitatea motorinei.
Jurnalistul Vitalie Călugăreanu a publicat un material video în care prezintă un experiment privind calitatea motorinei. Potrivit acestuia, mai multe service-uri auto ar fi aglomerate de automobile diesel cu magistrala de combustibil colmatată cu parafină.
În experimentul realizat, Vitalie Călugăreanu susține că motorina comercializată drept „aditivată”, la un preț mai mare, ar proveni din aceeași cisternă ca motorina standard.
„Un injector costa intre 300 si 600 de euro. O masina are 4”, mai spune jurnalistul.



