Concursul pentru funcția de director al CNA, prelungit. Până pe ce dată a decis Parlamentul extinderea termenului?
Comisia juridică, numiri și imunități, întrunită în ședință, a decis extinderea termenului de depunere a dosarelor de concurs pentru funcția de director al Centrului Național Anticorupție (CNA) până vineri, 19 iulie curent, ora 17:00. Despre acest lucru a anunțat de președintele comisiei Sergiu Litvinenco, pe Facebook.
Așadar, până pe 19 iulie candidații pot depune personal, prin poștă sau prin e-mail dosarul de participare la concurs, care va conține: scrisoarea de motivare; formularul de participare; copiile diplomelor de studii și ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională; cazierul judiciar; două declaraţii pe propria răspundere şi trei scrisori de recomandare, dar și un concept de management și dezvoltare instituțională a CNA.
Copiile documentelor prezentate de către candidați vor fi autentificate notarial sau vor fi prezentate împreună cu documentele originale pentru a se verifica veridicitatea lor. În situaţia în care dosarul de concurs se depune prin e-mail, copiile documentelor prezentate de către candidați se prezintă la data concursului sub sancţiunea respingerii dosarului de concurs.
Menționăm că, până în acest moment, la concurs au depus dosarele 10 candidaţi, printre care şi foşti angajaţi ai instituţiei.