fbpx

Concluziile lui Plahotniuc după alegeri: Nu a mai predominat lupta geopolitică, dar s-a pus accent pe agenda socială, iar sistemul mixt a adus oameni noi în Parlament

Campania electorală și alegerile din 24 februarie 2019 au fost predominate de agenda socială și problemele reale ale cetățenilor, nu de teme geopolitice, așa cum se întâmpla la scrutinele anterioare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Concluzia aparține liderului PDM, Vlad Plahotniuc, care mai spune că o altă realitate pozitivă este că sistemul mixt a adus un număr mare de oameni noi în Parlament, aleși direct de cetățeni.

Potrivit democratului, dispariția din Parlament a unor partide extremiste este o dovadă a faptului că subiectele geopolitice sunt artificiale.

„Cred că cel mai important rezultat al acestor alegeri este un început al reconcilierii geopolitice, sunt primele alegeri în care pe primul loc a fost agenda socială a oamenilor și nu temele geopolitice. Am fost la sute de întâlniri electorale, oamenii nu ne întrebau dacă suntem pro-europeni, pro-români, pro-americani, pro-ruși, ei ne întrebau ce o să facem pentru Moldova”, a explicat Plahotniuc într-un interviu pentru deschide.md.

Președintele PDM mai spune că, în realitate, cetățenii noștri au fost tot timpul așa, însă unele partide i-au dezbinat, ca să poată câștiga în felul acesta anumite segmente de electorat.

„Am avut tot timpul în alegeri partide pro-europene, pro-ruse, unioniste, dar niciodată un partid pentru Moldova. PDM a încercat însă să spargă acest mit geopolitic fals și să unească oamenii în jurul unui proiect pentru Moldova. Această dispariție a temei geopolitice din alegeri se vede și în rezultatele unor partide de extremă, care nu au mai intrat în Parlament. Dar câștigul este altul, faptul că aceste alegeri au demonstrat că oamenii nu mai sunt vulnerabili la tematica geopolitică”, mai spune liderul democraților.

Plahotniuc a mai declarat că mulți analiști și politicieni preferă să nu vadă această realitate pozitivă, pentru că ar însemna să confirme că strategia PDM în această privință a avut succes, să confirme beneficiile sistemului mixt de vot pentru cetățeni, să confirme că sistemul mixt a dat acces unui număr foarte mare de oameni noi în Parlament, ceea ce reprezintă o primă reformă reală a Legislativului.

Articole asemănătoare

Back to top button