fbpx

Cineva intră în criză, altcineva se îmbogățește. Află cu ce se ocupă bărbatul care, de la începutul pandemiei, și-a mărit averea cu câteva miliarde de dolari

Li Xiting este cel mai bogat om din Singapore. De la începutul anului, acesta s-a îmbogățit cu circa 4,3 miliarde de dolari. Astfel, bărbatul deține o avere de peste 13 miliarde de dolari.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Xiting este cofondatorul şi preşedintele companiei numite Shenzhen Mindray Bio-Medical Electronics. Astfel, prin producerea și vânzarea ventilatoarelor către alte țări, în contul său se adaugă lunar un miliard de dolari. Totodată, prețul acțiunilor companiei sale a crescut cu 50%.

Se estimează că averea bărbatului din Singapore creşte, în medie, cu aproximativ 37,7 milioane de dolari la fiecare 24 de ore, scrie businessinsider.com.

Cererea de ventilatoare a crescut enorm în ultimele luni, deoarece aceste aparate medicale nu sunt de ajuns pentru a face faţă numărului de bolnavi de COVID-19. Spre deosebire de măşti, care pot fi produse mai uşor, iar piaţa lor este mare, ventilatoarele necesită o tehnologie mai avansată şi specializată, astfel că piaţa acestora este una mică.

Xiting nu este singurul miliardar care se îmbogăţeşte mai mult în timpul pandemiei. Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, şi-a mărit substanţial averea după ce vânzările pe Amazon au crescut în timpul izolării.

 

Articole asemănătoare

Back to top button