Cine va fi directorul ANRE care va primi un salariu de 90 de mii lei? La concurs participă cinci candidaţi
Candidatura noului director de la Agenţia Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va fi votat de către Parlament, săptămâna viitoare.
La concursul anunţat în august 2022 de către Comisia economie, buget şi finanţe s-au înscris cinci candidaţi. Este vorba de Alexandru Straistari, Ghenadie Zamisnîi, Vasile Plamadeala, Alexandru Mija și Sergiu Școlinic.
Noul Director al Consiliului de administrație al ANRE trebuie să aibă studii superioare în domeniul tehnic, economic, financiar sau juridic și experiență de cel puțin zece ani în unul dintre aceste domenii. Totodată, este necesară experiență de cel puțin trei ani în funcții de conducere în instituții publice sau întreprinderi din sectoarele reglementate de ANRE.
În prezent, directorul general al Consiliului de administrație al ANRE este Veaceslav Untilă. Eugen Carpov, Violina Șpac și Alexei Taran, sunt directori ai instituţiei. Potrivit legislației, ANRE este condusă de un Consiliul de administrație, format din cinci directori, numiți de Parlament, în bază de concurs.



