fbpx

Cine este candidatul desemnat de PAS pentru funcția de edil al municipiului Bălți

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) și-a desemnat candidatul pentru funcția de primar al municipiului Bălți. Astfel, Boris Marcoci urmează să intre în cursa electorală pentru fotoliul de edil al capitalei Nordului. Decizia a fost luată, luni, 20 septembrie, la şedinţa Biroului Permanent Naţional al PAS.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Partidul Acţiune şi Solidaritate înţelege importanţa alegerilor anticipate din municipiul Bălţi, al doilea oraş ca importanţă din ţară. Multiplele probleme ale urbei pot fi soluţionate doar de către o echipă puternică şi capabilă să înţeleagă doleanţele bălţenilor.

Iată de ce, la şedinţa Biroului Permanent Naţional PAS din 20 septembrie 2021 din partea formaţiunii a fost înaintată candidatura deputatului Boris Marcoci. Domnul Marcoci şi-a legat viaţa de „capitala Nordului”, construind acolo familia şi vatra, îi ştie toate păsurile şi necazurile şi este cunoscut şi apreciat de bălţeni.

Împreună cu echipa PAS, vom face o campanie în care să-i convingem pe locuitorii municipiului că merită să trăiască într-un oraş curat, comod şi primitor”, se arată într-o postare a partidului pe pagina sa de Facebook

Amintim că Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor locale noi pentru funcția de primar în 15 localități din țară, stabilite pentru data de 21 noiembrie, perioada electorală va începând marți, 21 septembrie.

Totodată, CEC a publicat lista formațiunilor care pot participa la alegerile locale anticipate, în ea regâsindu-se 54 de formațiuni.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button