fbpx

Chercheliți și neînfricați. Pasagerii și șoferul microbuzului care risca ieri să cadă în gol de pe podul străzii Ismail erau în stare de ebrietate

Șoferul, dar și pasagerii microbuzului care ieri risca să cadă în gol de pe podul străzii Ismail au urcat în stare de ebrietate în vehicul, fără să se gândească la consecințele care ar putea urma.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Despre acest lucru a anunțat șeful adjunct al Direcției de Poliție Chișinău, Silviu Mușuc. Declarația a fost făcută în cadrul ședinței serviciilor primăriei din această dimineață. Totodată, acesta a menționat că microbuzul 186 nu circula pe rută.

Potrivit lui Mușuc, pe numele șoferului a fost deschis dosar penal conform articolului 264 (1) din Codul Penal, care stabilește pedeapsa pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat. Astfel, conducătorul auto riscă cel puțin muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce.

Totodată, Vitalie Butucel, șeful Direcției Transport din cadrul Primăriei Chișinău, a declarat că în zonă se va interveni pentru repararea gardului de protecție al podului.

Amintim că ieri, în jurul orei 13:45, vehiculul a rupt parapetul și s-a tamponat într-un pilon de pe podul străzii Ismail, fiind la un pas de a cădea în gol. Potrivit ofițerei de presă a Inspectoratului General de Poliție, Mariana Bețivu, microbuzul se deplasa spre strada Calea Basarabiei, dar a ieșit pe contrasens și s-a lovit de bordura trotuarului. În unitatea de transport se aflau trei persoane, două dintre care au fost transportate la spital.

Articole asemănătoare

Back to top button