CFM schimbă statutul a 21 de stații feroviare. Ce urmează
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) anunță că, până la sfârșitul acestui an, 21 din cele 71 de stații feroviare din țară vor fi transformate în puncte feroviare de oprire. Măsura face parte dintr-un amplu proces de optimizare a structurii și a activității de producție.
Potrivit CFM, decizia a fost luată în urma unei analize a logisticii operațiunilor de transport de marfă, care a arătat că o parte din infrastructura feroviară nu mai este utilizată de ani buni. Întreținerea acestor stații, a clădirilor și a altor construcții adiacente implică cheltuieli nejustificate, în condițiile în care întreprinderea se confruntă cu dificultăți financiare majore.
Prin schimbarea statutului acestor stații, CFM estimează că va putea economisi lunar circa 3 milioane de lei, bani care vor fi redirecționați pentru acoperirea restanțelor salariale, optimizarea procesului de producție și consolidarea stațiilor de joncțiune din apropiere.
Spre deosebire de o stație feroviară clasică, un punct de oprire presupune doar îmbarcarea și debarcarea pasagerilor în trafic local sau suburban, fără manipularea bagajelor și fără personal de deservire sau alte facilități specifice.
Reorganizarea vine într-un moment în care CFM încearcă să-și eficientizeze activitatea și să reducă pierderile acumulate în ultimii ani.



