fbpx

CEC a decis organizarea a 12 secții de votare la alegerile parlamentare pentru cetățenii din stânga Nistrului

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat duminică, 25 august, mai multe hotărâri privind organizarea alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Potrivit deciziei, pentru scrutinul parlamentar vor fi deschise 301 secții de votare peste hotare, dintre care patru secții vor fi destinate cetățenilor Republicii Moldova aflați în Statele Unite ale Americii, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă, care vor putea vota prin corespondență.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Totodată, CEC a hotărât organizarea a 12 secții de votare pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, precum și pentru cei domiciliați în municipiul Bender, comuna Chițcani și satele Cremenciug și Gîsca din raionul Căușeni, teritorii aflate provizoriu în afara controlului autorităților constituționale ale Republicii Moldova.

În cadrul aceleiași ședințe, Comisia a înregistrat lista cu 56 de candidați la funcția de deputat în Parlament din partea Partidului Liberal, precum și lista cu 66 de candidați ai Blocului Electoral „Unirea Națiunii”. De asemenea, a fost acceptată modificarea listelor prezentate de Blocul Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei”, prin excluderea a patru candidați și completarea listei cu alți 11, precum și de Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, care a suplinit lista cu șapte persoane.

În același timp, CEC a respins cererea de înregistrare a listei de candidați înaintată de Partidul politic Noua Opțiune Istorică, după ce s-a constatat că una dintre persoanele incluse cade sub incidența Codului electoral, iar excluderea acesteia a dus la dezechilibrarea cotei de reprezentare pe criterii de gen. Comisia a mai precizat că unele persoane incluse pe listă erau afiliate fostului Partid „Șor”, declarat neconstituțional. O altă solicitare respinsă a fost cea a Mișcării Profesioniștilor „Speranța – Надежда”, care a prezentat doar șapte candidați, contrar prevederilor legale ce stabilesc un număr minim de 51 de persoane pe listă.

Articole asemănătoare

Back to top button