fbpx

Ce sume au încasat până acum echipele calificate în sferturi la EURO 2020

Motiv de bucurie pentru pentru federațiile țărilor care au ajuns în sferturile de finală. Cei care au ajuns până în această etapă își vor umple conturile. UEFA a pus la bătaie premii totale în valoare de 331 de milioane de euro, scrie DigiSport.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Calificarea la turneul final a însemnat 9,25 milioane de euro, la care s-au adăugat câte un milion de euro pentru fiecare victorie din grupă.

Apoi, vor mai intra în cont încă 1,5 milioane de euro pentru calificarea în optim, și alte 2,5 milioane de euro pentru prezența în sferturi.

Astfel, echipe ca Italia și Belgia, care au câștigat toate meciurile de până acum, au încasat 16,25 milioane de euro.

Doar una dintre ele va ajunge în semifinale, care echivalează că suma câștigată va crește cu 4 milioane de euro.

Iar câștigătoarea EURO 2020 ar putea încasa 28,25 milioane de euro în total. La această sumă s-ar putea adăuga și alți bani – de exemplu, sponsorul tehnic al Italiei ar urma să ofere drept premiu peste 15 milioane de euro în cazul în care squadra azzurra devine campioana Europei.

Articole asemănătoare

Back to top button