fbpx

Cazul New York și lipsa zăpezii arată cât de mult s-au scurtat iernile în 120 de ani

​În ianuarie 2016 stratul de zăpadă se apropia de 70 cm la New York și imaginile erau spectaculoase. Anul acesta nu s-a depus strat de zăpadă în celebra metropolă și se vor petrece câteva premiere meteo. Cazul New York arată cât de mult s-au scurtat iernile în ultimul secol, transmite HotNews.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Din 1869 se fac observații meteo în Central Park din New York, dar niciodată nu s-a ajuns așa de târziu în iarnă fără să se depună strat de zăpadă. În 1973, pe 29 ianuarie, a fost cea mai târzie primă ninsoare de iarnă la care s-a format strat de zăpadă.

În 2023 nu a nins deloc în ianuarie și a fost extrem de cald, maxima la New York atingând +18,9 C pe data de 4 ianuarie. Și la New York ianuarie a fost o lună extrem de caldă, cu 12 zile în care maximele au trecut de +10 C. Nopțile au fost mult prea calde ca să ningă, doar într-una singură a fost îngheț și în mai multe au fost 7-8 grade.

În cei mai reci ani sunt minime de sub -18 C la New York și furtunile de zăpadă sunt dure.

Din cauza urbanizării și a schimbărilor climatice, data medie a apariției primului strat de zăpadă în New York s-a mutat spre mijloc de decembrie, față de decembrie 1900. Cu două săptămâni s-a mutat în medie mai repede în an și formarea ultimului strat de zăpadă, așa că iarna s-a scurtat cu peste 25 de zile în 120 de ani.

Încă un record este pe cale să cadă: cel mai lung interval fără strat de zăpadă la New York. Marți, 31 ianuarie a fost ziua numărul 328 fără strat de zăpadă, ceea ce este foarte aproape de recordul absolut de zile fără zăpadă măsurabilă: 332 de zile. Acest interval a fost de la mijloc de ianuarie, până la mijloc de decembrie, în 2020.

Când a fost cel mai mare strat de zăpadă la New York:

  • 69,3 cm pe 29 ianuarie 2016
  • 66,3 cm pe 26 decembrie 1947
  • 61,2 cm pe 12 februarie 2006

Articole asemănătoare

Back to top button