Caz tragic la Grigoriopol: O mamă și 5 copii au murit după ce s-au intoxicat cu fum

Tragedia a avut loc în raionul Grigoriopol din stânga Nistrului, satul Tașlic. Informația a fost confirmată de așa-zisul minister de Interne de la Tiraspol.
Copiii aveau 8, 7, 5, 3 și 2 ani, iar mama lor – 28 de ani.
Potrivit sursei, trupurile neînsuflețite au fost depistate de către un vecin. Bărbatul a găsit în una dintre camere, trupurile a trei băieți de doi, cinci și șapte ani, iar într-o altă cameră, se aflau femeia de 28 de ani și două fete de opt și trei ani.
Fata de opt ani era încă în viață, dar a murit până la venirea medicilor.
A fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.