Candidatul PN la șefia capitalei propune transformarea fostului Stadion Republican într-un parc multifuncțional
Candidatul Partidului Nostru la șefia capitalei, Ivan Diacov, susține că știe cum poate fi readus la viață fostul Stadion Republican. E vorba de transformarea acestuia într-un parc multifuncțional, dedicat mai mult copiilor și tineretului.
Mai mult decât atât, Diacov susține că parcul ar putea fi amenajat după modelul celor Disneyland. În declarațiile făcute în cadrul emisiunii „Candidat” de la postul de televiziune TVC21, acesta zice că în acest sens va fi nevoie de investiții străine.
El sugerează ca de organizarea acestei inițiative să se ocupe SUA, care ar vrea să-și construiască acolo noua ambasadă. În schimb, el îndeamnă oficialii să-și mute sediul în actualul sediu al Procuraturii Generale, iar procurorii – în fosta clădire.
„Eu cred că imaginea SUA pe veacuri o să rămână foarte pozitivă în Republica Moldova. Lasă să se ducă procurorii acolo, înapoi, să-și facă reparație, să prindă bandiții, să aducă miliardul și să trăiască. Iar Ambasada SUA să fie în centrul Chișinăului. Trebuie de gândit rațional în favoarea Republicii Moldova”, a spus Diacov.
Amintim că, anul trecut, Guvernul Filip a semnat o decizie prin care locul unde a fost Stadionul Republican să fie transmis Ambasadei SUA de la Chișinău. Maia Sandu, însă, susține că 35% din teritoriul Stadionului Republican aparțin unor agenți economici.