Când vom avea treceri subterane moderne? Cinci dintre cele 20 de pasaje din capitală intră în reparație în acest an
Cinci pasaje pietonale subterane vor intra în reparație capitală în acest an. Lucrările vor include reconstrucția scărilor, pereților, sistemului de iluminat și a rețelelor inginerești, precum și amenajarea rampelor de acces pentru persoane cu necesități speciale.
Potrivit autorităților, prima trecere subterană care urmează a fi reabilitată este una dintre cele mai aglomerate din centrul urbei, fiind amplasată la intersecţia str. Ismail – bd. Ștefan cel Mare și Sânt. Cheltuielile estimate sunt de aproximativ un milion de euro.
„Este una din cele 20 de pasaje subterane care arată deplorabil, la fel ca o „mini Piață Centrală”. Peste 80% din arendași nu achită nimic în bugetul municipal. De exemplu aici avem un agent economic care are datorii de 13 milioane de lei și ocupă mai mult de jumătate din suprafața subteranei. Ne propunem să facem reparații capitale, nu doar să schimbăm o cărămidă, un coș de gunoi sau un bec. Vrem să avem pasaje care să corespundă standardelor de urbanism”, a declarat primarul Ion Ceban.
Edilul-șef al capitalei a anunțat că astăzi va fi semnată dispoziția de preavizare a agenților economici, în vederea eliberării spațiilor arendate din interiorul pasajelor subterane din Chișinău. Astfel, municipalitatea își propune reabilitarea acestor obiective în baza stabilirii parteneriatelor publice-private.
Anual, autoritățile își propun să repare câte cinci pasaje. În total, în Chișinău sunt 20 de treceri pietonale subterane.



