Bilanț tragic! În Moldova s-au înregistrat 688 de decese ale bolnavilor de COVID-19
Ministerul Sănătății anunță că până acum în Moldova s-au înregistrat 688 de decese ale bolnavilor de coronavirus. Astăzi s-au confirmat încă patru cazuri fatale.
Conform MSMPS, este vorba despre o femeie și trei bărbați. Aceștia aveau între 65 și 85 de ani și erau originari din Chișinău, Comrat și Drochia.
Pe lângă COVID-19, bolnavii mai sufereau de diabet zaharat, hipertensiune arterială, cardiopatie hipertensivă și pulmonară. Ei erau internați la o instituție medicală regională, Institutul de Medicină Urgentă și spitalul Toma Ciorbă.



