Bilanţ ONU: Peste 7000 de civili au fost ucişi în confruntările militare din Ucraina
Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite (UNHCR) a raportat, luni, 16 ianuarie, că cel puţin 7.031 de civili au fost ucişi în confruntările militare din Ucraina de la invazia militară rusă, lansată în februarie 2022, scrie Mediafax.
„Cele mai multe victime civile sunt rezultatul utilizării armelor explozive cu rază lungă de acţiune, în special artilerie grea, sisteme de rachete multiple, alte tipuri de rachete şi efectuarea de raiduri aeriene”, anunţă Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului (UNHCR), conform agenţiei Reuters şi cotidianului Le Monde.
Experţii Naţiunilor Unite atrag atenţia că numărul victimelor civile ar putea fi mult mai mare, întrucât nu parvin informaţii exacte din zonele unde au loc în prezent confruntări militare intense.
Autorităţile ucrainene susţin că sunt zeci de victime civile. Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului (UNHCR) raportează doar persoanele decedate şi nu atribuie responsabilitatea uneia sau alteia dintre părţile beligerante.