Avea autorizație pentru „servicii noninvazive”: ANSP, despre cabinetul cosmetologic unde a fost înregistrat un caz de deces

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) vine cu precizări oficiale în urma decesului Liubei Babițchi, proprietara magazinului de haine Mona Lisa Boutique într-un salon de frumusețe din capitală.
Într-o declarație remisă presei, ANSP subliniază că salonul de frumusețe unde s-a întâmplat tragedia a primit autorizație primară pentru funcționare în anul 2023, pentru prestarea serviciilor de înfrumusețare și întreținere corporală, inclusiv masaj facial, curățare facială și epilare cu ultrasunet.
„Aceste activități, conform reglementărilor în vigoare, nu se încadrează în domeniul medical și au drept scop întreținerea corpului uman prin diferite metode/manopere de îngrijire și înfrumusețare noninvazive, cu excepția epilării cu ultrasunet, care se încadrează în proceduri cosmetologice cu afectarea tenului. Reiterăm că, pentru domeniul medical de activitate, care are drept scop acordarea unor servicii de tratament și înfrumusețare a corpului uman prin metode invazive, ANSP nu a eliberat cabinetului cosmetologic acte permisive”, precizează ANSP.
De asemenea, instituția precizează că, după apariția informațiilor în spațiul public despre decesul proprietarei, au fost efectuat controale inopinate la salonul respectiv pe 31 ianuarie și 3 februarie 2025, însă salonul era închis.
„Specialiștii ANSP, în colaborare cu organele de control, continuă să monitorizeze acest caz, în vederea întreprinderii acțiunilor prevăzute de actele legislative în vigoare. ANSP îndeamnă agenții economici să respecte și să presteze servicii în strictă conformitate cu cele prevăzute în actele permisive eliberate de către organele de control (avize, autorizații sanitare, notificări, etc.)”, se mai arată în comunicatul remis.