fbpx

„Ați trădat și ați compromis lupta pentru Unire”. Ghimpu, mesaj dur pentru nepotul Chirtoacă și foști colegi din PL

Fondatorul și ex-președintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, a venit cu un mesaj adresat partidelor unioniste după ce la alegerile anticipate de duminică niciunul dintre acestea nu a acumulat suficiente voturi pentru a accede în Legislativ. Fără să dea nume, fostul președinte al PL s-a referit la foștii săi colegi liberali, acuzându-i că au trădat partidul și au compromis lupta pentru Unirea Republicii Moldova cu România.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Mihai Ghimpu începe prin a-și critica foștii colegi de partid, subliniind faptul că acum a venit ziua în care „și-au văzut adevărata lungime a nasului”.

„Actualele alegeri au pus punctele pe „i”. Foștii mei colegi ex-liberali s-au crezut titani, lideri, patrioți, mai unioniști chiar decât Mihai Viteazul, căci după ce au trădat formațiunea care i-a ridicat, și-au „tras” fiecare câte un partid (-uț)! Iată că a venit și ziua, în care și-au văzut adevărata „lungime a nasului”! Pentru că a distruge e mult mai ușor, decât a construi ceva. Și-apoi, această soartă îi așteaptă pe toți cei, care scuipă în fântâna din care au băut”

Fostul lider PL a evidențiat faptul că pin tot ce au făcut partidele unioniste în această campanie electorală, au compromis lupta pentru unire.

„Trădând PL și lovind în subsemnatul din motive mercantile, ați crezut că veți îngropa formațiunea, lăsând locul „gol” pentru propriile voastre partide. Nici n-ați realizat, că de fapt ați lovit în propria voastră imagine și v-ați îngropat pe voi înșivă. Dumnezeu cu voi: ce ați căutat, aceea ați găsit.

Mai trist este că, prin tot ce ați făcut, ați compromis lupta pentru UNIRE. În politică e ca și în viață: trebuie să știi, care piatră o poți ridica singur și care – doar împreună cu altcineva. Fiecare dintre voi, însă, v-ați crezut a fi Hércule”, a scris Mihai Ghimpu pe Facebook.

De asemenea, acesta se arată dezamăgit de felul în care unioniștii conlucrează.

„Felul în care „promovați” unionismul, nici grădina de la Colonița nu v-aș încredința s-o îngrijiți, căci o veți îmburuieni, nu să mai faceți Unirea cu Țara!… Cum să unești, domnule, o țară, când voi între voi nu vă puteți uni, nu vă puteți suporta, nu știți cine-i mai marele „unionist”, când rivalizați, vă ponegriți, amenințați cu „datul la bot”…”, se mai arată în postare.

Foștii/actualii liberali de pe lista electorală AUR

Menționăm că printre foștii colegi ai lui Mihai Ghimpu din PL se numără și Valeriu Munteanu, unul dintre fruntașii listei electorale a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) la alegerile din 11 iulie.

Precizăm că Dorin Chirtoacă, nepotul lui Mihai Ghimpu, a candidat și el pe aceeași listă, după ce s-a autosuspendat din funcția de președinte al PL.

Pe lista AUR se mai află foști liberali ca Ion Cebanu, Veronica Herța sau Corina Fusu.

Amintim că cele două partide unioniste care au participat la acest scrutin electoral sunt AUR și PUN. Primul a acumulat 0,49% din voturi, iar cel de-al doilea – 0,45%.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button