fbpx

Asociația patronală de reciclare și colectare a metalelor comentează dosarul Metalferos: „Se încearcă aducerea segmentului de piață sub dominația unei persoane”

Asociația patronală moldovenească de reciclare și colectare a metalelor feroase și neferoase anunță despre amplificarea presiunilor asupra membrilor săi, informează IPN. Organizația atenționează opinia publică despre situația ieșită din comun care s-ar fi creat pe segmentul de piață.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Asociația, „în temeiul unei bănuieli rezonabile”, susține că întreprinderea Sofilarex-Plus și Valentin Eșanu ar încerca să preia controlul asupra segmentului respectiv de piață.

„Presiunile asupra noastră s-au amplificat luni, 3 august 2020. În acea zi au fost efectuate percheziții la mai multe companii membre ale Asociației, dar și la domiciliile conducătorilor acestora. Asta în pofida faptului că am declarat deschis că știam că se pun la cale astfel de acțiuni și am atenționat că ele au la bază niște denunțuri false.

Aceste percheziții au avut loc în cadrul dosarului Metalferos. În presă s-a vehiculat că au fost reținute patru persoane din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, iar noi declarăm că în total au fost reținute peste 10 persoane, dintre care administratori și nu numai din cadrul întreprinderilor de pe piața metalelor din Moldova.

După cum am comunicat, au avut loc percheziții la domiciliile persoanelor și arestarea acestora. Au avut loc percheziții la întreprinderi, fiind ridicate documente și ștampile. Cu alte cuvinte, acțiunile de intimidare continuă nestingherit, se face tot posibilul pentru blocarea totală a activității întreprinderilor, în pofida faptului că noi am declarat public că nu tăinuim nimic, că v-om prezenta orice informație la solicitare, absolut deschis. Ridicarea ștampilelor arată clar intenția și scopul perchezițiilor și reținerilor.

Folosindu-ne în continuare de sintagma domnului procuror, avem bănuieli rezonabile că anume declarațiile domnului Eșanu au fost și sunt la baza învinuirilor aduse. Aceste declarații false au dus la destabilizarea pieței metalelor din Moldova, ceea ce-i convine perfect dumnealui. De fapt, de la începutul așa-numitului dosar Metalferos, doar companiile controlate de acesta nu au fost afectate sau vizate într-un fel sau altul, deși dumnealui activează de zeci de ani pe piața metalelor din Moldova, fiind parte din acest business, activând după aceleași reguli, în baza la aceleași legi, hotărâri de Guvern.

Cunoaștem nu doar un caz în Republica Moldova când pentru careva declarații organele de drept închid ochii asupra fărădelegilor comise de declarant, când organele de drept și denunțătorul ajung la o înțelegere sau un numitor comun: tu dai declarații iar noi te eliberăm sau închidem ochii la anumite aspecte etc.

Sperăm că organele de drept nu sunt implicate în destabilizarea pieței metalelor, pentru preluarea acestui business, ci pur și simplu nu-și dau seama că joacă partida acestei persoane. Nu este de mirare că toate persoanele vizate în conferințele de presă ale lui Valentin Eșanu sunt vizate și în cadrul dosarului Metalferos, iar luni, 3 august 2020, au fost arestate.

De menționat că, prin sintagma „bănuieli rezonabile”, Procuratura justifică orice acțiune de reținere sau percheziție. Aceste „bănuieli rezonabile” au apărut în baza unor simple declarații, ale unei singure persoane, care tot face și a făcut parte din domeniul metalelor din Moldova.

Această persoană, Valentin Eșanu, conlucra cu majoritatea dintre cei reținuți, fiind în relații apropiate, având întrevederi, discuții, iarăși – din simplu motiv că domeniile de activitate sunt identice.

Este uimitor cum cineva poate ieși în fața presei și vorbi despre informație confidențială și declară deschis că procurorul de caz i-a pus la dispoziție dosarul și că el a citit declarațiile altor persoane și cunoaște probele pe care le deține Procuratura, ca apoi să nu există nici o reacție din partea vreunui organ de resort din Moldova.

Este clar că predomină interesul de preluare a afacerii pe piața metalelor din Moldova, fapt despre care am vorbit la briefingul de pe 23 iulie”, se arată într-o declarație emisă de Asociație.

Potrivit organizației patronale, dosarele sunt deschise pentru crearea sau conducerea unei organizații criminale, încălcarea inviolabilității vieții personale, confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false, escrocherie, spălare de bani, corupere activă, abuz de putere sau de serviciu, trafic de influență, exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu.

Asociația menționează că, potrivit Procuraturii, în dosar figurează 33 de persoane și că pe 23 iulie a fost cerută intervenția procurorului general, de la care membrii organizației au așteptat implicare, fapt care nu s-a întâmplat.

„Reiterăm că toate companiile sunt rezidente în Republica Moldova și activează legal prin intermediul Băncilor comerciale din RM, în baza unor contracte clar definite inclusiv cu S. A. Metalferos. Chiar dacă au avut loc careva acțiuni ilicite la Metalferos, fapt despre care noi nu cunoaștem și nici nu putem să cunoaștem, companiile noastre nicidecum nu sunt și nu puteau fi implicate în careva scheme, din simplu motiv că toate finalizează anul de gestiune cu profit real, bani câștigați din colectarea metalelor care ulterior erau vândute inclusiv către Metalferos. Dispare orice sens în fraudare”, precizează Asociația.

Așadar, organizația condamnă presupusele presiuni care se fac asupra membrilor săi și își exprimă îngrijorarea față de ceea ce se întâmplă pe piața pe care activează, fiind profund îndignată că semnalele de alarmă pe care le trage sunt ignorate de factorii de decizie.

„Declarăm ferm că, dacă cei plătiți din impozitele noastre nu ne fac dreptate, ne vom face singuri, pe orice cale legală. Dacă va trebui, vom ieși în stradă, vom recurge și la alte acțiuni, dar nu ne vom lăsa călcați în picioare! Solicităm să fie revizuite acțiunile organului de urmărire penală, cu eliberarea de sub arest a persoanelor reținute în cadrul dosarului Metalferos și deblocarea activității agenților economici. Declarăm încă o dată că nici o persoană nu s-a eschivat de la darea declarațiilor la organele de urmărire penală, nici o persoană nu este plecată peste hotare, toate companiile activează și au sedii concrete cu toată documentația în regulă și nu există logică în reținerea persoanelor atunci când ele nu se eschivează de la conlucrare. Mai cu seamă, pe 23 iulie 2020 noi am declarat deschis că știm despre eventualele intimidări, iar în pofida acestui fapt nimeni nu a părăsit țara din simplu motiv că nici o persoană din cadrul asociației nu este vinovată de cele incriminate”, încheie declarația Asociația patronală moldovenească de reciclare și colectare a metalelor feroase și neferoase.

Articole asemănătoare

Back to top button