Asistența financiară a Uniunii Europene ar putea fi reluată din toamnă. Johannes Hahn, despre cerințele UE față de Republica Moldova
Aflat într-o vizită de lucru la Chișinău, comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri de extindere, Johannes Hahn, a menționat că Uniunea Europeană este deschisă se reia asistența financiară acordată Republicii Moldova, în toamna acestui an.
Cu toate acestea, noul Executiv este nevoit să îndeplinească angajamentele asumate și prevăzute în Acordul de Asociere.
„Am prezentat fostului premier Pavel Filip încă în septembrie anul trecut o listă de domenii în care noi ne așteptăm la schimbări. Aceasta a fost doar parțial abordată și eu am încredere că noul Guvern va aborda aceste subiecte în mod de urgență și am încrederea că vom putea relua achitările, inclusiv suportul bugetar și asistența macrofinanciară în toamnă, începând din septembrie, cu condiția că toate aceste solicitări sunt abordate în mod adecvat. După discuția noastră de astăzi nu am nici un dubiu că așa se va întâmpla”, a declarat oficialul european.
Hahn a reiterat necesitatea asigurării unui sistem judiciar transparent și profesionist și combaterii corupției. Prim-ministra Maia Sandu a accentuat că astăzi la Chișinău s-a decis reluarea dialogului politic între Chișinău și UE, transmite Moldpres.
Șefa Guvernului a mai adăugat că a discutat cu Johannes Hahn despre inițiativele Executivului, despre prioritățile de combatere a corupției, programele comune, restabilirea finanțării și importanța obținerii asistenței tehnice.
„Astăzi ne-am propus să revenim la o conlucrare normală și firească între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Așteptările față de noul guvern sunt mari. Ne dorim să ne mișcăm repede și contăm pe asistența partenerilor europeni”, a spus Sandu.
Totodată, prim-ministra s-a ales și cu o invitație la Bruxelles din partea comisarului european.