fbpx

Ar fi rămas fără o ureche, după ce i-ar fi fost ruptă cu dinții: Doi polițiști, luați la pumni de un șofer

Doi polițiști ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce ar fi fost luați la pumni de un șofer și pasagerul său care s-ar fi aflat în stare de ebrietate. Incidentul ar fi avut loc în după-amiaza zilei de duminică, 4 iunie, în jurul orei 16:00, în localitatea Speia, din raionul Anenii Noi.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Unul dintre cei doi polițiști, implicați în altercațiile cu cei doi tineri băuți la Speia, ar fi rămas fără o ureche, după ce i-ar fi fost ruptă cu dinții de către unul dintre cei doi indivizi, potrivit PulsMedia.MD.

Potrivit surselor cei doi angajați ai IP Anenii Noi, în timp ce se aflau în misiune de serviciu, au tras pe dreapta un automobil de marca Toyota, la volanul căruia se afla un tânăr de 24 de ani și care avea ca pasager un alt tânăr de 21 de ani.

Oamenii legii au simțit miros de alcool din habitaclul mașinii și i-au cerut șoferului să prezinte actele, însă acesta și pasagerul său i-ar fi luat la pumni pe oamenii legii.

Cei doi polițiști s-au ales cu traumatisme și au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar bătăușii au fost escortați la IP Anenii Noi unde au fost reținuți pentru 72 de ore.

Articole asemănătoare

Back to top button