Ar fi furat circa 300 de litri de ulei în Germania ca să îl vândă cosmetologilor moldoveni. Trei bărbați, bănuiți de contrabandă și falsificare a actelor
Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată din cadrul Inspectoratului Național de Investigații au identificat recent un grup criminal format din cetățeni ai Republicii Moldova, cu vârste cuprinse între 24 și 44 de ani. Aceștia sunt suspectați de introducerea de mărfuri în țară prin contrabandă.
Ca urmare a investigațiilor efectuate, s-a stabilit că unii membri din cadrul acestei grupări ar fi sustras, de la o întreprindere de pe teritoriul Germaniei, două tone de ulei de pin, care urma să ajungă ilegal în Republica Moldova. Ulterior, se intenționa comercializarea mărfii unei companii cosmetologice de pe teritoriul țării, utilizând acte false de proveniență.
Cazul a fost documentat de ofițerii de investigație, iar în urma măsurilor speciale a fost identificat locul și timpul introducerii mărfii prin contrabandă, inclusiv modalitatea tranzacției de vânzare-cumpărare a uleiului de pin, bănuiții fiind reținuți în flagrant delict.
În rezultatul perchezițiilor efectuate în automobilele și la domiciliile bănuiților, au fost depistați și ridicați 300 de litri ulei de pin, în valoare de circa 700.000 de lei, arme și muniții păstrate ilegal.
Actualmente, persoanele suspecte sunt cercetate în stare de libertate și riscă pedeapsă cu închisoare de până la 10 ani. Poliția cercetează cazul împreună cu omologii din Germania, pentru a identifica alți membri ai grupării și a stabili toate circumstanțele cazului.