Ar fi cerut 1000 de euro de la un șofer pentru a-l scăpa de răspundere penală. Doi polițiști de patrulare, reținuți de CNA
Trei angajaţi ai Inspectoratului Naţional de Patrulare au intrat în vizorul CNA şi al procurorilor anticorupţie, după ce au fost denunţaţi de către un şofer care ar fi fost forţat să le dea 1000 de euro mită.
Potrivit conducătorului auto, poliţiştii ar fi pretins banii ca să nu-l tragă la răspundere pentru pretinse încălcări ale Regulamentului circulaţiei rutiere.
Pe 9 martie curent, șoferul a fost oprit de către un echipaj al INP, care ar fi invocat că acesta s-ar afla în stare de ebrietate. Contrar indicaţiilor alcooltestului, care ar fi detectat prezenţa alcoolului în aerul expirat, șoferul susţine că nu a consumat băuturi alcoolice. Tot el a precizat că poliţiştii nici nu i-au întocmit vreun proces-verbal pe cazul dat, scopul acestora fiind de a muşamaliza situaţia contra unei sume de bani.
Pentru a clarifica lucrurile, bărbatul ar fi apelat la un cunoscut din cadrul Secţiei accidente rutiere a Direcţiei de poliţie Chişinău pe care l-ar fi rugat să-şi convingă colegii că alcooltestul INP ar fi prezentat indicaţii greşite. Sosit la faţa locului, poliţistul i-ar fi comunicat că nu poate soluţiona cazul şi că trebuie să le dea inspectorilor de patrulare 1000 de euro.
Potrivit unui comunicat emis de CNA, pe acest caz a fost pornită o urmărire penală. Dimineaţă, agenţii au fost reţinuţi, iar angajatul Secţiei accidente rutiere a fost anunţat în căutare, după ce inopinat a părăsit teritoriul ţării.
La această oră, au loc percheziţii la domiciliile bănuiţilor, dar şi în unele birouri de serviciu. Toţi trei sunt cercetaţi pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă.