Ar fi amenințat o femeie că postează fotografiile sale intime pe rețelele sociale. Un bărbat și complicele său, reținuți pentru șantaj

Doi suspecți, în vârstă de 37 și, respectiv, 35 de ani, locuitori ai orașului Vulcănești, au fost reținuți la Cahul, în urma transmiterii unei tranșe de mijloace bănești estorcate în sumă de 500 de euro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit unui comunicat emis de poliție, operațiunea de reținere a suspecților a fost realizată de ofițerii de investigații a direcției „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații, cu suportul angajaților BPDS „Fulger”.

În cadrul urmării penale s-a constatat că, începând cu luna ianuarie 2019, unul din suspecți a stabilit o legătură virtuală cu o femeie, iar în urma unui schimb de mesaje, bănuitul ar fi determinat victima să-i transmită imagini personale cu caracter intim. Ulterior, bărbatul ar fi început să șantajeze victima sub amenințarea postării pe rețelele de socializare a fotografiilor obținute, solicitându-i suma de 5500 de euro și 1000 de dolari.

Pentru a identifica toți participanții la comiterea infracțiunii, o parte din mijloacele bănești a fost transmisă sub controlul organelor de drept. În urma unei analize, a fost identificat un complice la comiterea infracțiunii, o femeie din municipiul Cahul.

În urma reținerii și efectuării perchezițiilor corporale și a automobilului, asupra suspecților au fost depistate mijloacele financiare estorcate, precum și telefonul mobil utilizat la estorcare.

Bănuiții au fost reținuți pentru 72 de ore, iar dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă detenție de până la 13 ani.

Ingrid-Valeria Bârcă

Recent Posts

Simulări privind o eventuală lipsă de apă în Chișinău. Ceban: „Rog locuitorii să nu se sperie”

Primăria Chișinău organizează, începând de astăzi, simulări privind intervenția în cazul unei eventuale deficiențe sau…

4 ore ago

Peste 300 de conducători de trotinete electrice, prinși beți de la începutul anului. Câte accidente au fost înregistrate

Peste 1.600 de abateri și zeci de accidente cu trotinete electrice au fost înregistrate de…

5 ore ago

Câte pierderi ar fi suferit Rusia de la începutul invaziei? Noul bilanț publicat de Ucraina

Rusia a pierdut aproximativ 1.450.510 militari în Ucraina de la începutul invaziei la scară largă,…

5 ore ago

Încă o țară din Europa trimite direct la închisoare șoferii prinși băuți la volan. Confiscarea mașinii, în vigoare

Polonia va trimite direct la închisoare șoferii prinși băuți la volan, dacă pe numele acestora…

5 ore ago

Experții militari ucraineni estimează că va fi cel mai dificil sezon din timpul războiului

Ucrainenii se pregătesc pentru cea mai dificilă iarnă din timpul războiului, potrivit CNBC, citat de…

5 ore ago

Weekend de comedie la Teatrul „Eugène Ionesco”: două spectacole îi așteaptă pe iubitorii de teatru

Teatrul Național „Eugène Ionesco” îi invită pe spectatori la un weekend dedicat comediei. Pe 8…

6 ore ago